In amintirea lui Iordan Chimet

Iordan Chimet este un ireductibil incapatanat. Nimeni si nimic nu l-ar putea face sa creada ca n-are dreptate, ca adevarurile lui nu sunt singurele posibile. Tot ce-a trait si a intreprins, tot ce-a gandit si a scris il singularizeaza si chiar il insingureaza, pentru ca nu l-a interesat niciodata daca ideile si credintele lui sunt sau nu pe placul altora, in acord cu vreo tendinta sau "linie" Nu se abate nici cu o iota de la sistemul de valori - perfect structurat, strict, intemeiat pe cele mai generoase principii ale umanismului, democratiei si libertatii de constiinta si in acelasi timp foarte personal, al lui si numai al lui - pe care si-a intemeiat considerabila opera culturala. O performanta unica il distinge, pe de-o parte, de toti cei care, din intransigenta, au refuzat, la fel ca el, orice compromis si, pe de alta parte, de toti cei care au realizat, la fel ca el, creatii depasind cu mult plafoane impuse: ramanand tot timpul in afara randurilor, acceptandu-si situatia de pus la index, de inapt pentru functii, stipendii, onoruri, a reusit totusi, prin perseverenta care-l face sa fie ceea ce este, sa dea culturii romanesti opere si momente de referinta in domenii diverse intr-o vreme cand aproape nimeni nu indraznea sa abordezet emele alese de el, sa stabileasca legaturi stranse cu mai multe figuri de prim plan ale culturii mondiale decat orice alt roman, determinandu-le sa se implice direct in originalele lui demersuri si sa fie considerat un reper spiritual de elita mai multor generatii de cititori. Antologia inocentei, numele sub care-si aminteste toata lumea de Cele 12 luni ale visului, cea mai cunoscuta dintre cartile daruite noua, copiilor si nepotilor nostri de Iordan Chimet, este o chintesenta a tuturor insusirilor si defectelor enumerate mai sus. In 1972, cand a aparut, a frapat in primul rand prin frumusetea, ingeniozitatea si eleganta punerii in pagina,versurile si proza alternand cu desene semnate de pictori si graficieni la fel de valorosi ca autorii textelor. La a doua privire, impresiona galeria numelor celebre, de pe toate meridianele, incluse in aceasta antologie a excelentei. Dar abia citind cartea si privind de aproape fiecare ilustratie, te patrundeai de spiritul ludic care face atat de simpatica aceasta imersiune totala intr-o lume a ingenuitatii si sinceritatii, a nevinovatiei si a caldurii sufletesti, simteai ca te desprinzi de tot ce este rau si urat, in compania unor oamenii cu adevarat mari care n-au uitat niciodata ce inseamna sa fii copil, nu si-au pierdut cheful de joaca si au cultivat cu har bucuriile simple.Nici pana in 1972 si nici din 1972 incoace nu s-a mai publicat in Romania ceva care sa semene cu aceasta antologie a puritatii si a gingasiei. Intre timp, insa, opera lui Iordan Chimet a facut si ea o cariera sui-generis. Sute, poate de mii de citititori care au emigrat dupa aceea din Romania, au luat-o cu ei, desi cantarea nepermis de greu in bagajul minuscul ingaduit de statul comunist celor care paraseau definitiv tara. Era amintirea a ceea ce fusese totusi frumos, curat, intr-o copilarie si o adolescenta maculate de minciuna inconjuratoare. Mult mai multi au pastrat-o in casele lor de aici ca pe o rezerva de frumusete si lumina. Astazi, a devenit aproape o raritate bibliofila, dar si un magnet care a atras alte file de poveste, alte desene de basm, autori ilustri, intre ei si laureati Nobel, au fost incantati de neasteptata modalitate de punere in valoare a unora dintre creatiile lor si, odata cu scrisorile lor de multumire si apreciere, au trimis noi contributii. O parte din corespondenta prilejuita de Antologie a fost inclusa de Iordan Chimet in Cartea prietenilor mei. Imensul material care s-a adunat pe aceasta cale asteapta sa fie asezat de autor in patru noi volume de literatura si de grafica a inocentei. Cinefili patimasi mi-au spus ca au invatat sa iubeasca inteligent filmul din cartea Eroi, fantome, soricei, publicata in 1970 (si a carei versiune ceha a fost editata, asa cum merita cu adevarat, ca o opera de arta). A fost (anterior Antologiei inocentei, si ea mai premiata si mai elogiata instrainatate decat in tara) primul caz in care unul dintre proiectele culturale ale lui Iordan Chimet, a avut un rasunet si urmari surprinzatoare, paradoxale. In 1976, scriitorul a conceput si organizat un spectacol de inalta tinuta si de mare efect pentru a sarbatori bicentenarul Statelor Unite, adunand o mie de oameni in jurul Bibliotecii americane din Bucuresti, intr-o vreme in care frecventarea acestei institutii de cultura era aproape un delict. Mai tarziu, avea sa realizeze cea mai reprezentativa expozitie de arta plastica latino-americana vazuta vreodata in Romania. Toate aceste evenimente culturale si altele, puse la cale in epoca "muncii colective" si a unei stricte ierarhii a raspunderilor au fost initiate si duse la bun sfarsit de un om fara "spate", fara sprijinul vreunei oficialitati sau institutii. Ambitioasele si laborioasele proiecte, mesterite si cizelate pana dincolo de limita superioara a posibilului, au fost zamislite si perfectate fara ostentatie, fara tam-tam, in afara oricarei structuri care sa le sprijine, sa le inlesneasca, sa le protejeze.Iordan Chimet nu se dezmintea: la fel de discreta, de modesta in aparenta si de eficienta fusese si participarea lui reala, dar de care nu avea sa faca vreodata caz, la rezistenta impotriva opresiunii comuniste. Facuse parte dintr-un grup care ajuta familiile celor persecutati de regim, a platit pentru nesupunerea lui la "comandamentele epocii" prin surghiun: a fost alungat, ani de-a randul, dintre cei care aveau dreptul sa scrie sub propria lor semnatura sau macar sa ramana in profesii pe masura calificarii lor. Si-a asumat aceasta excludere, a trait ca si cum el insusi si-ar fi ales conditia si, ca si cum societatea in care nu i se ingaduise sa ramana si sa se manifeste nici n-ar fi existat, a slefuit in liniste opere cu totul imune la constrangerile ei. Nici pana in 1989 si nici dupa 1990 nu s-a lasat recrutat de vreuna dintre coteriile mai mult sau mai putin literare, nu s-a implicat in dispute intre grupuri de interese, n-a fost ispitit de onoruri, de castiguri usoare, de mondenitati. Tine mult la prieteniile pe viata pe care le cultiva ca nimeni altul, dar are prieteni, nu grupuri de prieteni. Sunt oameni cucare are afinitati, cu care-i place sa comunice si care, mai ales, impartasesc credinta lui in cultura, in frumos, in valori morale fundamentale. Acest tip de tinuta, acest orgoliu nemasurat al modestiei, al incoruptibilitatii, al detasarii de meschinariile datului din coate, au fost din totdeauna si sunt si astazi incompatibile cu o existenta usoara, inlesnita. In anii '60 - '80, Iordan Chimet invoca dreptul omului de a fi liber si de a-si cauta fericirea, de a fi demn si de a nu se supune dictaturii, scriind despre westernuri, despre desene animate si despre comedia burlesca, despre grafica americana si despre exemplul artistilor plastici latino-americani, abordand in raspar teme tabu. Dupa 1990, cand oricine putea scrie oricum despre orice, a renuntat la abordarile oblice si a publicat, una dupa alta, cartile care pareau sa-si fi asteptat de multa vreme randul pentru a marca Iesirea din labirint. Este vorba de dictionarul-sinteza al identitatii romanesti intitulat Dreptul la memorie (patru volume), de antologia Momentul adevarului, de cartile despre Mihail Sebastian si despre volumul de eseuri Cele doua Europe, cele doua Romanii. Caracteristica pentru personalitatea iesita din comun a lui Iordan Chimet este ramanerea lui in afara randurilor si dupa ce fosti dizidenti si noi convertiti la anticomunism s-au avantat in cruciadele "societatii civile", o formula de lupta politica deghizata in apolitism. Refuzand si de data aceasta ideia de inregimentare, si-a structurat, de fapt, toate demersurile publicistice in jurul ideii de societate normala, cu adevarat "civila", o societate democratica fidela celor mai bune dintre modelele de gandire si comportament din Romania antebelica. Atunci exista, functiona, se facea simtita - tine el sa aminteasca - societatea civila care a supravietuit si sub regimul dictatorial din anii celui de-al doilea razboi mondial, opunandu-i-se si opunandu-se mai cu seama celor ce se straduiau sa intoarca tara cu fata spre trecut, spre intuneric. Nimeni n-a scris atat de raspicat, atat de indurerat, despre nedreapta evaluare a experientei democratice aRomaniei de catre o anume categorie puternica, dominanta, de elitisti contemporani. Este, din nou, o atitudine in raspar, o raportare polemica la noile conformisme si la manifestarile de intoleranta, de ingustime de spirit, ale nostalgicilor unui pontificat cultural care, de fapt, nici macar n-a existat, intelectualitatea romaneasca din anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial fiind - si in majoritatea ei si prin cei mai influenti si valorosi exponenti - refractara la extremismele de dreapta, de stanga si de pe orice alte buze ale prapastiei. Pentru Iordan Chimet, "Romania normala" a fost o "Romanie morala" care "nu s-a lasat intimidata si si-a aparat statutul modern de societate la care au aspirat in secolul precedentgeneratiile cultivate". Departe de influenta care i se atribuie astazi, "grupul de emuli ai lui Nae Ionescu, cunoscut astazi sub numele de Tanara generatie, de care se face atata caz astazi, acordandu-i-se o notorietate si o influenta de care nu s-a bucurat in timpul existentei sale"... "n-a fost ogeneratie culturala, cum pare sa creada, uneori, noua critica literara din zilele noastre". Precisa, documentata corectare a analizei valorilor si a mentalitatilor interbelice nu avea cum sa ramana nesanctionata de noua nomenclatura culturala, intoleranta cu iconoclastii nedoritori sa se prosterneze in fata celor aureolati de ea post-mortem ca lideri de opinie intr-un trecut in care fusesera nesemnificativi si intr-un prezent si un viitor care trebuie sa le treaca cu vederea, nu sa le ridice in slavi, ratacirile tineretii. Din nou, Iordan Chimet isi plateste nonconformismul printr-o perfida dar implacabila marginalizare. Degeaba l-am cauta in Academia Romana sau in oricare dintre institutiile care fac si desfac in materie de cultura, noii istorici ai literaturii il ignora sau, in cel mai bun caz, il minimalizeaza. Tot de unul singur, in continuare sarac, la fel de demn, mereu dispus sa puna la caleproiecte culturale imaginative, se ocupa de valorificarea creatiei poetilorde limba germana din Bucovina, ajuta pictori romani sa se faca cunoscuti in afara tarii, editeaza opere uitate, face nenumarate alte lucruri care nu aduc nici bani, nici glorie, nici notorietate, dar ii dau satisfactia de a-si fi indeplinit datoria fata de cultura si fata de civlizatia tarii sale.Mi-am dat seama de permanenta tineretii lui spirituale, de preocuparea lui fata de viitorul noilor generatii, dar si de intransigenta lui fata de orice impostura si fata de orice abatere de la onestitatea intelectuala, morala, estetica, urmarind modul in care tine sa-si exercite mandatul de presedinte al juriului concursului de eseuri lansat de Clubul Kiwanis Bucuresti. Trei ani de-a randul, a citit sute de texte scrise de elevi de liceu. Le ierahizeaza in functie de autenticitatea trairilor si de capacitatea de a exprima stari de spirit si sentimente traite, nu simulate. Apreciaza fronda spirituala, dar detesta cinismul, pedanteria, ii depisteaza fara gres pe tocilarii si pe plagiatorii care - singuri sau ajutati de parinti sau de profesori - fac parada de o falsa eruditie. Cauta cu febrilitate, in aceste mostre de gandire tanara, semnele unui elan, al unor nazuinte si framantari care sa-i spulbere teama de marasmul prevestit de noua idolatrizare, pe de-o parte a Vitelului de aur, pe de alta parte a apostolilor obscurantismului. Marea carte a lui Iordan Chimet, "cartea numita VIATA", este ca si cartea de capatai pe care a daruit-o bibliotecii personale a fiecaruia dintre noi, un elogiu al Inocentei, al Binelui din om nealterat de agresiunea rautatilor din lume. Ea continua sa se scrie fara rabaturi de calitate si fara a avea nevoie de retusuri. Tipograful sa aiba rabdare, multa rabdare!


 De Felicia Antip